Statornicie sau imprudenta?

De multe ori, observam in interiorul marilor companii oameni seriosi, statornici, cu multa experienta in domeniu si cu functii importante. Persoanele care nu se conformeaza, cu idei nebunesti si aparent impracticabile, sunt concediate si nu sunt admise in cadrul companiei. Oare chiar asa este?

Sa analizam 2 cazuri concrete:

Vi-l prezint pe “Eddie cel statornic”:

Eddie este tanar si abia a intrat in companie. Prospetimea tineretii il ajuta pe angajatul neamator de riscuri sa avanseze rapid; mintea deschisa, atitudinea agreabila si infatisarea placuta ii vor accelera considerabil ascensiunea in companie. Superiorii gasesc o placere in a-l promova pentru ca da bine si pentru ei, si pentru companie. Candidatul are acum responsabilitati, lucru care nu-i de ici de colo pentru oricine. Ajunge curand director, chiar daca nivelul lui este inca de incepator. Salariul ii creste pe masura statutului si nu a capacitatilor, si ajunge sa faca parte din consiliul de administratie. Vine vremea sa fie numit si codirector sau vicepresedinte administrativ. Eddie este considerat un angajat bun, valoros, insa e un pic cam sters. Nu aduce nici o inovatie: nu face nimic pentru imaginea companiei ci doar continua rutina acesteia.

La patruzeci de ani, omul nostru este dat la o parte de catre un tanar din departamentul sau, la fel de statornic ca si el, iar la patruzeci si sapte de ani este scos din circuit. Nu a ajuns in varful scarilor, a cazut si nu mai poate urca. E terminat, desi nu a gresit cu nimic, aparent. Tocmai asta e problema. Nu a “gresit” cu nimic. Aici este greseala, chiar daca suna ciudat.

Acum sa luam cazul contrastant. Iat-o pe “Erica cea imprudenta”:

In tinerete, este lipsita de farmecul personajului precedent. Nu e deloc genul corporalist si e agasanta, plina de entuziasm si idei nebunesti. Asa ca ramane in companie. Majoritatea ideilor sale sunt considerate impracticabile sau de-a dreptul prostesti. Dar se intampla ca cineva in companie sa prea una dintre ideile ei mai ticnite si s-o promoveze. Astfel intervine elementul de noutate in companie. Ideea nu trece neobservata, deoarece este ceva diferit si proaspat. In urmatorii trei ani, vine cu tot soiul de idei imposibil de pus in practica. Devine din ce in ce mai agasanta si intr-un final e concediata.

Lucru ciudat, ii e mult mai usor sa-si gaseasca de lucru decat se astepta, deoarece multa lume si-a amintit de ideea ei, deloc rea acum, din urma cu trei ani. Esecurile sunt astfel trecute cu vederea. Numele ei pe lista angajatilor imprima o oarecare stralucire noii companii in care lucreaza. In profida acestui fapt, scenariul se repeta. Iar este concediata, dar acum lumea isi aminteste de ea pentru doua realizari. Asadar, este vazuta ca omul a mai multor idei bune.

Asa isi traieste toata viata, ca pe un continuu drum plin de suisuri si coborasuri, mai mult coborasuri defapt, dar cu toate acestea, la patruzeci de ani are o foaie de parcurs. A devenit o persoana respectata, chiar daca ea este aceeasi “Erica cea imprudenta”. Este mai cautata ca niciodata, pentru ca n-a fost in stare sa se conformeze.

Voi ce alegeti?