Cine este defapt Marco Polo?

Rasfoind o carte plina de curiozitati si contradictii, am gasit o pagina destul de interesanta. Cu totii stim ca Marco Polo a descoperit Orientul Indepartat.

Marco Polo (sau “Marc Puiul” in traducere directa) s-a nascut in Korcula, Damlatia, in 1254 si a fost botezat de Marko Pilic. Nu vom sti probabil niciodata daca a ajuns sau nu in Orientul Indepartat pe cand avea 17 ani, sau daca a redat doar niste povesti pe care le spuneau negustorii care strabateau Drumul Matasii.

Un fapt este insa cert: celebra lui carte de calatorii este in mare parte opera unu scriitor de romane de aventuri – Rusticello da Pisa, coleg de celula cu Marco Polo. Polo ii dicta, iar Rusticello scria in franceza, limba pe care Polo nu o stia.

Rezultatul, care a aparut in 1306, a inregistrat un succes rasunator. In ceea ce priveste, insa, datele istorice, acestea sunt mai mult sau mai putin demne de crezare. Titlul original al cartii era Il Millon – Milionul – din motive obscure, desi oamenii i-au gasit repede un subtitlu – Un milion de minciuni, iar Polo – acum negustor bogat si renumit, a fost poreclit “Domnul Milion”.

In concluzie, Marco Polo este inca unul dintre acei oameni care a devenit faimos in mare parte pentru lucruri pe care nu le-a facut. Totusi, macar i se poate atribui meritul de a fi adus in Italia macaroanele si inghetata. Sau cel putin asa se crede ca ar trebui sa-i apartina.

De fapt, pastele erau cunoscute in tarile arabe inca din secoul al IX-lea, iar spaghetele sunt mentionate in analele Genovei, cu 25 de ani inainte ca Marco sa pretinda ca s-a intors in Italia cu pereginarile sale.

Inghetata s-ar putea sa fi fost si ea inventata de chinezi, dar, in orice caz, pare putin probabil ca Marco Polosa fie cel care a adus-o in Occident, pentru ca primele consemnari referitoare la inghetata apar doar la mijlocul secolului XVII-lea.

Citind in continuare aceasta carte (din care voi mai schita cateva idei si rezumari pe diferite subiecte care ma vor mai atrage), observ ca in mare parte, istoria pe care o cunoastem poate fi falsa, daca stim unde sa cautam, iata ca descoperim si adevarul pur.

Personal, cred ca e pe undeva pe la mijloc, pierdut in negura timpurilor.

Ignoranță

Vroiam sa inaugurez si categoria aceasta, urmand ca pe parcurs sa o dezvolt, asa ca am hotarat ca cel mai bine este sa explic notiunea care definestea aceasta categorie. Sa incepem asa:

Oamenii ma acuza adesea ca stiu prea multe, spunandu-mi pe un ton acuzator “Alex, de unde stii atatea lucruri?”. De fiecare data, sau aproape de fiecare data, fraza asta ma amuza. Este exact ca si cum i-ai spune unei persoane care are cateva firisoare de nisip in pantofi ca se ineaca in nisip. Daca ne gandim la suprafetele intinse de nisip care exista in lume, putem spune ca persoana respectiva nu are – si asta fara nici o umbra de indoiala – nici macar un graunte de nisipi in pantofi. Nimeni nu are in posesie vreunul. Am realizat de curand ca fiecare dintre noi este ignorant. Cu totii suntem niste ignoranti. Exista “plaje”, “deserturi” si “dune” de cunoastere despre care nu am auzit niciodata si pe care, fireste, nu le-am “vizitat” vreodata.

Sunt oameni care cred ca stiu tot ceea ce trebuie sa stie. Acestora trebuie sa le acordam o atentie deosebita. “Gasesti toate informatiile dorite in aceasta carte – nu este nevoie sa stii mai mult”, ne spun ei. De mii de ani inghitim aceste lozinci. Cei care au avut curajul sa spuna: “Stai putin, cred ca suntem ignoranti! Hai sa…” au suportat consecinte dramatice: au fost otraviti, arsi pe rug, li s-au scos ochii si intestinele printr-o cruzime inimaginabila. Totusi, poate ca pericolul de a spune ca stim totul este mai mare acum decat in vremurile intunecate (Evul mediu sa zicem), de mult apuse, dominate de superstitii religioase (oare chiar au apus demult?). Astazi, cunoasterea umana este stocata in Hard-Disk-urile PC-urilor, pe care o putem accesa cu un simplu click. Toate bune si frumoase, dar este foarte posibil ca aceasta cunoastere sa se transofme intr-un alt text sacru, inviolabil. Avem nevoie de un tezaur, dar nu de cunostinte, ci deignoranta. Un tezaur care nu ofera raspunsuri la orice, ci pune intrebari la orice. Un tezaur care arunca o raza de lumina nu asupra faptelor evidente, ci a supra conurilor de umbra ale ignorantei.

 

A fi tratata ca atare.